Sunt uneori momente …
Sunt uneori momente când versul mă deprimă!
Mi-aduc aminte iarăşi de toţi acei plecaţi
Ȋn Lumea Minunată privită azi cu stimă
De oamenii cucernici, de cei PreaLuminaţi,
Ce ştiu că-acolo-n Ceruri, se află Libertatea,
Că-acolo Sus, e Viaţa la care-au tot râvnit!
De ce mai plâng atuncea, când văd Divinitatea
Primind la pieptul Dânsei pe omul ostenit?
De ce îmi lăcrimează privirea zăpăcită,
Știind că-n Rai se află acei curaţi şi buni?
Vreun egoism feroce, mă duce în ispită,
Eu rămânând aicea, cumva printre tensiuni,
Și neputând accede, acolo unde-i bine,
Și unde se Alintă doar cei dotaţi cu Har?
Se poate şi aceasta, căci omul în suspine
Nu prea zâmbeşte grabnic în spaţiu-i temporar,
Dorind şi el o Viaţă de-Alean şi de Lumină
Cum vede Sus, la Domnul, în Sfânta Casă-a Lui!
De-aceea, mă cuprinde un sentiment de vină
Că mai gândesc aiurea, asemeni celor şui!
Amin !